Lucerna

Lucerna este o specie erbacee, perena, cu sistem radicular bine dezvoltat ce patrunde pana la 10 m in pamant, conferind plantelor o rezistena la seceta deosebita si facand posibila cultura acesteia in regiunile de campie mai secetoase.
Inflorirea lucernei are loc in a doua jumatate a lunii mai la coasa I si in august-septembrie la coasa a II-a. Productia de nectar variaza intre 0,09 mg si 0,26 mg/floare cu o concentratie in zahar de 18-4.8%, in functie de soi si conditii pedoclimatice. Productia de miere la hectar se evalueaza la 25-30 kg la cultura neirigata si 200 kg la cultura irigata.

Conformatia florala este tipica de leguminoasa-papilionacee, inchizand in corola staminele si pistilul. In momentul cand albina introduce trompa in tubul floral se elibereaza staminele si pistilul, lovind-o sub torace, stigmatul venind in contact cu polenul cules de la o alta planta se efectueaza polenizarea. Şocul produs face ca albinele sa evite deschiderea florilor, culegand in aceste conditii in special nectar.

Imagini cu lucerna:

CITESTE "Lucerna"

Cicoarea de gradina

Cicoarea de gradina este planta erbacee, bienala, raspandita aproape pe
toate continentele, se cultiva ca planta alimentara pentru frunzele folosite pentru salata, iar varietatea sativus se cultiva pentru ridacina din care se fabrica surogatul de cafea.

Cicoarea de gridina infloreste in iulie-octombrie furnizand familiilor de albine un cules de intretinere.
Valoroasa pentru apicultura este si specia de cicoare spontana ce creste pe marginea drumurilor, pe campii, in fanete si pasuni ca buruiana si care ofera un cules de inceput de toamna cand flora melifera este saraca. Cantitatea de miere la hectar se aproximeaza a fi 100 kg.

Imagini cu cicoarea de gradina:

CITESTE "Cicoarea de gradina"

Sfecla de zahar

Sfecla de zahar, specie bianuala, se cultiva pe mari suprafete in tara noastra si isi gaseste utilizari atat in industria zaharului si spirtului cat si in zootehnie.

Datorita plasticitatii ecologice mari se cultiva cu deosebita rentabilitate in multe zone ale tarii. Pentru apicultori un interes deosebit il are sfecla seminceri care furnizeaza din abundenta nectar si polen.
Sfecla de zahar infloreste in iulie-august, iar durata de inflorire poate depasi 30 de zile, fapt cu atat mai important cu cat flora melifera este saraca in aceasta perioada. Familiile de albine beneficiaza, de la sfecla de zahar de insemnate cantitati de polen si de nectar, productia de miere evaluandu-se la 5- 15 kg/ha.

Imagini cu sfecla de zahar:

CITESTE "Sfecla de zahar"

Sorgul

Sorgul este o planta cu crestere viguroasa, anuala sau perena, se cultiva in regiunile mai secetoase din sudul, estul si vestul tarii. Are numeroase intrebuintari, furnizand materie prima pentru fabricarea celulozei si hartiei, spirtului si berii, ca furaj in brana animalelor si unele folosinte casnice. Sorgul infloreste din iulie pana in septembrie furnizand familiilor de albine culesuri bogate de polen.

Sorgul este un gen de plante din familia Poaceae. Reprezentatul principal, Sorghum bicolor, este principala cereală pentru pâine în Africa, Europa de Sud, America Centrală şi Asia de Sud. Sorgul îşi are originea în Africa de Est, fiind o cereală adaptată la clima caldă şi uscată. O specie de sorg utilizată ca plantă energetică este iarba de Sudan (S. sudanense).

Imagini cu sorgul:

CITESTE "Sorgul"

Porumbul

Porumbul este socotit ca planta melifera deoarece furnizeaza familiilor de albine importante cantitati de polen.

Porumbul cultivat pentru boabe infloreste in luna iunie, iar cel cultivat
pentru insilozare sau masa verde in hrana animalelor din iunie pina in octombrie, in raport cu data semanatului. Productia de polen pe panicul este de 1 gram, iar la hectar de 22 kg. In perioadele deficitare, cand sursele de hrana proteica sunt neindestulatoare, se recornanda administrarea polenului obtinut prin recoltarea paniculelor, conditionat si pastrat corespunzator. Recoltarea paniculelor nu stanjeneste cu nimic dezvoltarea si polenizarea normala a culturii. In cazul stuparitului pastoral stupinele se amplaseaza intre floarea-soarelui si porumb pentru a putea recolta polen de la ambele culturi.

Imagini cu porumb:

CITESTE "Porumbul"

Mustarul

Mustarul alb, specie anuala, cultivata pentru semintele sale ce au un
continut mare in uleiuri sau ca materie prima pentru obtinerea mustarului condiment. Ca planta de nutret, se cultiva in amestec cu alta planta furajera dand productii mari de masa verde la hectar.
Semanatul se face primavara cat mai timpuriu, iar inflorirea are loc
dupa aproximativ 40 de zile de la semanat, cu o durata de 20-30 de zile, timp in care albinele cerceteaza intens florile culegand nectar si polen din abundenta.
Productiile medii de miere ce se obtin de la mustar in anii normali sunt de 40 kg/ha. Specie pretentioasa la umiditatea solului si din atmosfera, secreta nectar dupa ploi si in primele ore ale diminetii.
Pe timp secetos secretia de nectar scade foarte mult sau chiar inceteaza. Nectarul are o concentratie de zahar intre 20 si 60%. Avand o perioada de vegetatie scurta se poate folosi la alcatuirea conveerului melifer pentru a asigura surse esalonate de cules din primavara pana toamna tarziu.
Cultura de mustar este foarte rentabila, obtinandu-se o productie medie de 1.000- 1.200 kg de seminte la hectar, aplicand minimum de lucrari agrotehnice.

CITESTE "Mustarul"

Rapita

Rapita de toamna, specie anuala este cultivata ca planta oleifera datorita
continutului ridicat in ulei al semintelor. Rapita are o importanta deosebita in dezvoltarea familiilor de albine inflorind in luna aprilie si acoperind golul de cules dintre culesul de la pomii fructiferi si cel de la salcam.
Inflorirea culturii dureaza aproape o luna, iar productiile de miere ce se pot obtine sunt de 35- 100 kg la hectar.

Rapita de primavara, se seamana primavara timpuriu, in martie-aprilie, iar inflorirea are loc in mai-iunie, cu 20-25 zile mai tarziu ca rapita de toamna prelungind perioada de cules de la aceasta specie.

Mierea de rapita se recolteaza in luna mai, daca provine din insamantari de toamna. Coloratia este foarte slaba, nu depaseste 35 mm pe scara Pfund (gradata de la 0 la 140mm). Mirosul este specific, amintind de varza. In schimb, gustul este foarte placut, nefiind atat de dulce. Continutul de apa este destul de ridicat, 18%, datorat si grabei de la recoltare, mierea de rapita poate cristaliza chiar in faguri, devenind imposibil de extras. Valoarea ph este relativ ridicata si aciditatea destul de slaba - (ph = 4, aciditatea totala de ordinul a 15 meg./kg). Conductibilitatea electrica foarte scazuta indica un continut scazut in substante minerale.

CITESTE "Rapita"

Alunul

Alunul are o deosebita importanta apicola intrucat infloreste foarte timpuriu in primavara si furnizeaza familiilor de albine polen, care contribuie simtitor la dezvoltarea si cresterea puietului. In anii cand albinele nu pot zbura la cules, datorita timpului nefavorabil din februarie-martie, se recomanda recoltarea florilor barbatesti de alun (martisorilor) din care prin scuturare si cernere se obtine polenul galben, foarte bogat in vitamine. Acesta se poate administra ca hrana familiilor de albine sub diferite forme.

Alunul (Corylus avellana) este un arbust de 3-5 m, intalnit in zonele deluroase si submontane, ale carui proprietati medicinale sunt cunoscute de foarte mult timp. Il gasim prin tufisuri, taieturi si margini de padure, grohotisuri si chiar poieni.

Alte denumiri ale alunului: alunel, fundici, rânză, tufă

Partile folosite: frunzele, fructele si mugurii.

Recoltarea mugurilor de alun se face in luna aprilie, a frunzelor in lunile iunie si iulie, iar recoltarea fructelor se face in lunile octombrie si noiembrie.

Compozitie chimica

Alunul contine polifenoli, acizi fenol carbonici, flavonoide, ulei volatil, zaharuri, saruri minerale etc. Fructele au un continut redus de apa si sunt foarte bogate in umei gras.

Contin proteine, hidrati de carbon, saruri de potasiu, calciu, fosfor, fier, si vitamine.

Indicatii terapeutice

Datorita faptului ca fructele sunt bogate in vitamine, calciu, fosfor, fier si potasiu, acestea au proprietati nutritive si energetice.

Frunzele sunt utilizate ca vasoconstrictoare, tonifiante venoase in tratamentul varicelor si edemelor, ca antihemoragic si pentru marirea rezistentei capilarelor. Uleiul volatil obtinut din frunze are proprietati vasoconstrictive si bacteriostatice.

Scoarta se recomanda in febra intermitenta, iar amentii, ca sudorific si astringent

Alunele au o valoare nutritiva foate mare. Sub aspect energetic, 100 g de alune au o valoare de 2890 kj, fapt ce fundamenteaza recomandarile alunelor ca energizant la bolnavii de tuberculoza si la diabetici. Alunele sunt recomandate tinerilor aflati in crestere, persoanelor anemice, femeilor in timpul sarcinii, copiilor debili si persoanelor de varsta a treia. Uz intern: Alunul poate fi folosit pentru tratarea urmatoarelor afectiuni: anemie (se recomanda consumul de fructe), colesterol (alunele crude scad nivelul acestuia), teniaza (se recomanda administrarea uleiului de alune), crestere (stimuleaza cresterea), tuberculoza (se recomanda consumul de alune datorita continutului de materii grase), litiaza urinara (se recomanda consumul de alune crude sau ulei de alune), tonificarea vaselor (extractul de frunze de alun intareste vasele de sange si combate aparitia varicelor), graviditate (alunele crude au calitati energizante si revitalizante)Uz extern: Frunzele si scoarta pot fi folosite pentru plagi atone si ulcere.

Imagini cu alunul:

CITESTE "Alunul"

Salcia

Salcia creste sub forma de arbori sau arbusti in luncile umede, precum si in zona muntoasa, ocupand suprafete importante, mai ales in baltile din lunca Dunarii. Silciile si rachitele infloresc timpuriu in primivara si ofera nectar si mai ales polen, foarte valoros pentru intretinerea si dezvoltarea familiilor de albine in lunile martie-aprilie.
Speciile de salcie mai raspandite la noi in tara si care au importanta apicola sunt: salcia comuna, salcia capreasca, zalogul, salcia plangatoare, salcia plesnitoare si rachita. Dintre acestea o importanta apicola mai mare prezinta salcia capreasca si zalogul, care in conditii favorabile, furnizeaza nu numai insemnate cantitati de polen, ci si nectar din abundenta. Productia de miere se evalueaza la aceste specii la 150 kg la ha.

Imagini cu salcie:

CITESTE "Salcia"

Mojdreanul

Mojdreanul este un arbore de talie mica, rispandit mai ales in Oltenia, Banat si Dobrogea. Infloreste in lunile aprilie-mai si produce insemnate cantitati de polen si nectar. Productia de miere este de 100 kg la ha. Florile de mojdrean sunt mult cercetate de albine si asigura un bun cules, chiar in perioada de inflorire dintre pomi si salcam.

Denumire stiintifica: Fraxinus ornus.
Denumiri populare: frasin de munte, frasin negru.

Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor, avand dimensiuni relativ reduse - poate ajunge la 10 metri inaltime. Frunzele mojdreanului sunt compuse, iar florile, albe si mirositoare, formeaza niste panicule. Mojdreanul infloreste in lunile aprilie si mai. Creste in sudul Romaniei, fiind o specie caracteristica pentru sudul Europei.

Surprinzator, pentru terapii medicinale nu se recolteaza nici frunzele, nici florile, si nici coaja. Valoare medicinala are sucul, care se obtine conform aceluiasi procedeu prin care se recolteaza latexul din arborii de cauciuc - se cresteaza scoarta copacilor tineri. Sucul astfel obtinut are valoare de medicament. Pentru a fi conservat, se usuca in conditii naturale, fiind cunoscut sub numele de manna.

Substante active importante: manita, polizaharide, rezina, rasina, cumarina.

Indicatii terapeutice

Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipatiilor, chiar si la copii, dovedindu-se un purgativ usor de administrat si de suportat. Unii specialisti sunt de parere ca si scoarta acestui copac ar avea valori medicinale datorita fraxinei, o glicozida cu proprietati diuretice ce stimuleaza eliminarea acidului uric. Se atribuie calitati medicinale si frunzelor de mojdrean, utilizate in guta, reumatism, dar si ca laxativ.

Imagini cu Mojdreanul:

CITESTE "Mojdreanul"

Glădiţa

Glădiţa este un arbore melifer foarte intens cercetat de albine pentru
nectar si polen, in tot cursul zilei. Valoarea lui melifera este cu atat mai mare cu cat infloreste dupa salcamul alb si dureaza pana la culesul de tei. Productia de miere este apreciata la 250 kg la ha.

Specie originară din America de Nord, unde arealul său coincide parţial cu arealul salcâmului, cu care se aseamănă în privinţa cerinţelor climatice. Se dezvoltă bine în regiunile calde, cu sezon lung de vegetaţie, neexpuse îngheţurilor timpurii.

Faţă de sol se comportă diferit, rezistă bine pe terenuri inundabile şi pe soluri argiloase, compacte. Suportă seceta puternică.
Gladita poate fi folosita in garduri vii si perdele de protectie. Datoria spinilor foarte puternic dezvoltati, nu permite patrunderea in incinta imprejmuita.

CITESTE "Glădiţa"

Castanul comestibil si salbatic

Castanul comestibil este un arbore ornamental foarte raspandit mai ales
in judetele Vilcea, Bihor, Baia Mare si Satu Mare. Pe langa fructele sale bune apreciate in patiserie si arta culinara, furnizeaza in cursul lunilor iunie-iulie un cules bogat familiilor de albine. In anii favorabili se recolteaza, de la stupii transportati in pastoral la florile de castan, cite 8- 10 kg miere de familie. Mierea este de culoare galben-aurie si cu un gust placut. Productia de miere este evaluata la 30- 120 kg la ha.


Castantanul salbatic este un arbore ornamental foarte raspandit in gradini
publice, parcuri, alei, bulevarde etc. Infloreste in lunile aprilie-mai, fiind bine cercetat de albine. In anii favorabili, in anumite regiuni, ofera nu numai cules de intretinere dar si de productie. Mierea este de culoare inchisa si de buna calitate. Cantitatea de miere la hectar este socotita la 30-100 kg.

Imagini pentru castanul comestibil:


Imagini pentru castanul salbatic:

CITESTE "Castanul comestibil si salbatic"